Fluorul din apă

ISTORIC
Istoria introducerii cu forţa a fluorurii in oameni prin procesul de fluorurare a apei potabile este dominată de minciuni, lacomie şi inşelaciune. Guvernele care au acceptat fluorura ca adaos in apa potabila susţin că aceasta este sigură, benefică şi necesară, deşi dovezile ştiintifice arată că fluorura nu este sigură atunci cand este ingerată si ca zonele in care apa este fluorurată au o rată crescută de cancer, carii dentare, fluoroza dentara, osteoporoza si alte probleme de sanatate. Un alt studiu atestă că provoacă AUTISM. Sub presiunea exercitată de industria aluminiului, de companiile farmaceutice si de fabricile de armament, fluorura continuă sa fie utilizată in tratarea apei in toata America de Nord si, ca urmare a unor acţiuni legale recente impotriva companiilor care fluorureaza apa potabila, s-a creat un precedent care va face imposibila in viitor indepartarea fluorurării.

Povestea incepe in 1924, cand Interessen Gemeinschaft Farben (I.G.Farben) , o firma producatoare de substanţe chimice, a inceput sa primească imprumuturi de la bancherii americani, ceea ce a condus treptat la infiinţarea unui cartel imens I.G. Farben. In 1928 Henry Ford si American Standard Oil Company (familia Rockefeller -masoni) a fuzionat cu I.G.Farben şi la inceputul anilor ’30, erau mai mult de o suta de corporaţii americane care aveau acorduri economice de cooperare in Germania. Afacerea I.G.Farben in America era controlata de un holding, American I.G. Farben, care avea la conducere pe urmatorii: Edsel Ford, presedinte la Ford Motor Comany, Chas E. Mitchell, preşedinte al Rockefeller’s National Bank of New York, Walter Teagle, preşedinte al Standard Oil New York, Paul Warburg, preşedinte al Federal Reserve and Brother of Max Warburg, finanţator al razboiului german, Herman Metz, unul din directorii de la Banca din Manhattan, controlata de compania Warburg şi un numar de alţi membri, dintre care trei au fost cercetati si condamnati ca si criminali germani de razboi pentru crime impotriva umanitaţii. In 1939 ca urmare a convenţiei Alted, Compania Americana a Aluminiului (American Aluminium Comany -ALCOA), pe atunci cel mai mare producator din lume de fluorura de sodiu şi Dow Chemical Company au transferat tehnologia lor in Germania. Colgate, Kellogg, Dupont şi alte companii au semnat o convenţie de infiinţare a unui cartel cu I.G. Farben, formând astfel un grup - lobby puternic numit pe drept “mafia fluorurii”.

Mitul Prevenirii Cariei Dentare
Mitul “prevenirii cariei dentare” asociat cu fluorura, provine din 1939 cand in Statele Unite un chimist cu numele Gerald J. Cox, angajat la ALCOA – cel mai mare producator de deşeuri toxice cu fluorura şi care la vremea respectivă a fost acuzat pentru daunele provocate de aceste deseuri, a tratat cu fluorura niste cobai de laborator, a concluzionat ca fluorura reduce cariile dentare si a sustinut ca poate fi introdusa in reteaua nationala de apa potabila. In 1947, Oscar E Ewing, care timp indelungat a fost avocatul ALCOA, a fost desemnat ca sef al Agentei Federale de Securitate (Federal Agency Security), o poziţie care l-a plasat sub controlul Serviciului Public pentru Sanatate (Public Health Service - PHS). In urmatorii trei ani, 87 de oraşe americane au inceput fluorurarea apei potabile, incluzând aici şi studiul din Michigan privind fluorurarea apei, eliminandu-se astfel cercetarile ştiinţifice privind beneficiul şi siguranţa utilizarii fluorurii înainte de a fi complet finalizată.

* Nepotul lui Sigmund Freud - Edward Bernays -, cunoscut ca “doctorul cu mai multe feţe” si ca părinte al PR, organizaţie înfiinţata de industriaşii americani în încercarea de a convinge publicul să accepte fluorurarea, a inceput o campanie de inşelaciune pentru convingerea opiniei publice.
Barnays explică cum “orice idee poate fi practic acceptată dacă doctorii sunt de acord. Publicul este dispus să o accepte pentru ca doctorul este o autoritate pentru cei mai multi oameni, indiferent de ceea ce stie sau nu stie” (Bryson, 2004). Doctorii care au acceptat fluorura nu ştiau că cercetarea care discrediteaza fluorurarea a fost suprimata sau că nu a fost facută asa cum era normal la inceput. Fluorura a fost egalată cu progresul ştiintific si de atunci a fost prezentată publicului ca  şi substantă care intareste sănatatea, a fost adusa in mediul inconjurator spre binele copiilor iar cei care s-au opus au fost inlaturati fiind considerati excentrici, excroci, sarlatani sau nebuni. Ca urmare a ofensivei necrutatoare a PR dar si ca urmare a toxicitatii moderate, fluorura a devenit imperturbabilă la orice critica.

Fluorurarea apei continua, in ciuda cercetatorilor de la Agentia de Protectia Mediului (EPA), care impreuna, in capitolul 280 al Uniunii Nationale a Angajatilor Trezoreriei au luat pozitie impotriva Dr. William Hirzy, afirmand ca “fluorura (care se adauga in apele municipale) este un deseu periculos pentru care exista dovezi evidente privind efectele adverse asupra sanatatii si, contrar perceptiei publice, nu exista dovezi privind efecte benefice semnificative” (Mullenix, 1998). Desi fluorura este de 50 de ori mai toxica decat dioxidul de sulf, inca nu exista norme de limitare ca si poluant in Actul American pentru Puritatea Aerului.

”Cei ce manipuleaza acest mecanism ascuns al societaţii reprezintă un guvern invizibil care detine puterea in tara noastra… mintile noastre sunt modelate, gusturile noastre sunt formate, ideile ne sunt sugerate, in general de catre oameni de care nu am auzit niciodata” (Edward Bernays 1991).

Fluorizarea, otravirea globala

Si incepea asa:

IMAGINAŢI-VĂ CĂ ÎN APA CARE CURGE LA ROBINETUL dumneavoastră au fost introduse, in mod deliberat, substanţe nocive care v-ar afecta integritatea fizică, acţionând chiar şi asupra capacitaţii de raţionare. Deşi pare greu de crezut, există probe care atestă că acest lucru se intamplă. Conform mai multor cercetatori si oameni de ştiintă din domeniul sanataţii publice, adaugarea in apa a unei cantităţi, chiar si infime, de fluor, nu numai ca nu previne aparitia cariilor, dar duce si la imbolnavirea organismului. Mai mult decat atat, poate afecta si comportamentul individului…

Charles Perkins, chimist, a scris următoarele rânduri Fundaţiei Lee pentru Cercetare Nutriţională din Milwaukee, Wisconsin, la 2 octombrie 1954:

„In anii 1930, Hitler şi naziştii germani au avut viziunea unei lumi dominate şi controlate de o filosofie nazistă a pan-germanismului. Chimiştii germani au lucrat la un plan ingenios şi pe termen lung de control în masă, avizat şi adoptat de Statul Major German.

Aceste plan cuprindea controlul populaţiei în orice domeniu prin medicaţie administrată prin reţeaua de apă potabilă. Astfel, populaţia putea fi controlată pe zone mari, putea fi redusă prin medicaţie care să producă sterilitatea femeilor şi aşa mai departe. In această schemă de control în masă, fluorura de sodiu ocupa un rol important…”

Charles Perkins relata că dozele repetate de cantităţi infinitezimale de fluorură vor reduce în timp puterea de rezistenţă a individului la dominare, prin otrăvire lentă şi „narcotizarea” unei anumite zone cerebrale cu fluorură, supunându-l voinţei celor care doresc să-l guverneze. El a numit-o „lobotomie uşoară şi convenabilă”.

Adevăratul motiv din spatele fluorizării apei nu este sănătatea dinţilor copiilor, spunea el. Dacă într-adevăr acesta ar fi motivul, ar exista multe modalităţi mai uşoare şi mai ieftine. Adevăratul motiv a fost reducerea rezistenţei maselor la dominare şi control şi pierderea libertăţii lor de gândire.

“Fluorura este un alt inhibitor al intelectului, care este adăugat apei potabile şi pastei de dinţi. Fluorura de sodiu este un ingredient comun din otrăvurile pentru şoareci şi gândaci de bucătărie, anestezice, hipnotice, medicamente de psihiatrie şi gaz de luptă militar. Acesta este unul dintre ingredientele de bază care intră în compoziţia Prozacului şi a gazului de luptă Sarin folosit în atacul terorist din metroul japonez."

scrie Perkins

FLORUL ESTE ULTIMUL dintre nemetalele din tabelui periodic (gaze nobile  aparte). A fost descoperit in 1771 de catre chimistul suedez Carl Wilhelm Scheele, dar abia in anul 1886, chimistul francez Henri Moissan a reusit sa-l izoleze, dupa numeroase incercari nereuşite ale unor oameni de ştiinţă faimosi, precum Farraday sau Davy (multi alti cercetatori au murit otraviti cu fluor).
Fluorul este prezent sub forma unui gaz verde-galbui, foarte coroziv si nociv, cu miros puternic, neplăcut. Dintre toate elementele chimice, el este cel mai reactiv formând multi compusi. Ca exemplu de toxicitate trebuie mentionat acidul fluorhidric, cu inalt grad de coroziune. Datorita usurinţei cu care ataca sticla, este utilizat in industria gravurii.
Derivatul care se foloseste in pasta de dinti, in pastile, inclusiv in apa potabila, este florura de sodiu.
Cu toate asta exista o afirmatie a doctorului John Yiamouyiannis:
“Nu adaugam in mod deliberat arsenic si nici plumb in apa. Dar adaugam fluor. De fapt, fluorul este mai toxic decat plumbul, iar arsenicul este doar putin mai otravitoare ca fluorul.”

Fluorizarea a inceput “oficial” prin anii ‘30, cand un grup de oameni de stiinta a descoperit ca, adaugând mici cantitati de fluor intr-un lichid, acest element devenea benefic in lupta contra cariilor (inregistrand efecte “pozitive” mai ales la nivelul sănataţii bucale a copiilor). De atunci s-a dus o ferventă campanie in favoarea fluorului - considerat un “extraordinar” aliat impotriva bolilor dentare - si s-a pus accent pe necesitatea introducerii acestui element printre ingredientele pastelor de dinti si in compozitia celorlalte produse de acest fel.
Totusi putini sunt cei ce stiu ca, acest element utilizat in florurarea apei sau a pastei de dinti, florura de sodiu, provine din rezidurile realizate din fabricarea aluminiului si este folosit si ca ingredient in otravurile pentru sobolani si pentru gandaci (printre altele).
Primele intoxicari cu fluor dateaza din perioada Renasterii Industriale.
La inceputul anilor ‘30, lua amploare o campanie agresiva ce oferea soluţia miraculoasă pentru problema derivatilor de fluor: adaugarea fluorului in cantitati controlabile in apa potabilă in scopul prevenirii cariilor dentare.
Cateva persoane printre care scriitorul si medicul Joel Griffiths, afirmau ca acest fapt nu a fost o descoperire medicală, ci o campanie orchestrată de fabricantii de aluminiu cu scopul de a dezinforma publicul si de a distrage atentia de la ceea ce era cu adevarat important: toxicitatea fluorului.
In anul 1939, fluorizarea apei din America de Nord s-a transformat dintr-o simpla propunere in realitate, multumită cercetarilor facute de omul de stiinta Gerarld J. Cox, care nu era nici doctor, nici stomatolog, ci un simplu om de stiinta angajat de principala companie de producere a aluminiu, Fundatia ALCOA.
Au trecut mulţi ani pâna cand au inceput sa apară primele rapoarte care puneau sub semnul intrebarii beneficiile acestei substante.
Intre anii 1986 si 1987, a fost finanţat cel mai mare studiu realizat până atunci despre  despre efectele acestui element, studiu iniţiat de Institutul American de Cercetari in Domeniul Dentar. La acest studiu participand 39000 de subiecti cu varste intre 5 si 17 ani, imparţiţi in trei categorii: prima categorie a celor care traiau in zonele in care apa fusese fluorizata, o a doua categorie ce consumase apa partial fluorizata si o a treia categorie ce locuia in zone in care apa nu fusese fluorizata. S-a ajuns la concluzia ca nu au existat diferente notabile intre zonele fluorizate si cele nefluorizate.
Totusi, in 1988, Laboratorul National Argonic confirma faptul ca fluorul poate transforma celulele normale in celule canceroase. Desi descoperirea era alarmanta, puţine tari au luat masuri.
Doctorul Ardi Limeback, director al Departamentului de Chirurgie Dentară Preventivă din cadrul Universitaţii din Toronto si presedintele Asociaţiei Canadiene pentru Cercetarea Dentară, declara intr-un interviu acordat anchetatorului David Icke:
“Au fost deversate fluoruri contaminate in depozitele noastre de apa aproape o jumatate de secol. Majoritatea aditivilor de fluoruri provin din curaţarea caminelor din Florida. Aditivii sunt un produs toxic secundar al industriei.
Asta inseamna ca am administrat populatiei fluoruri toxice prin intermediul apei potabile, iar persoane fara nicio vina au fost expuse la substanţe cancerigene, cum ar fi arsenicul sau radiul. Din cauza acumularii de substante toxice din organism, repercursiunile asupra sanatatii individului pot fi catastrofale.”

Un studiu recent al Universitatii din Toronto a ajuns la concluzia că in cazul locuitorilor din zonele in care fluorul din apa este mai ridicat decat in alte parti, riscul de producere a fracturilor de sold a crescut considerabil. Mai mult, s-a descoperit ca fluorul modifica structura osoasa a fiintei umane (oasele devin mult mai fragile).
La data de 22 martie 1990, revista New England Journal of Medicine a publicat un studiu privind cresterea numarului de fracturi osoase la bolnavii de osteoporoza, fenomen legat de consumul de fluor.
Revista de specialitate a Asociatiei Medicale Americane a publicat trei articole care vorbeau despre fracturile de sold si fluorul adaugat in apa.
La putin timp, un studiu desfasurat de Procter & Gamble a demonstrat ca, adaugand doar jumatate din cantitatea recomandata, creste semnificativ riscul de aparitie a defectelor genetice; la acelasi rezultat ajungand in 1993 si Institutul de Stiinta, Sanatate si Mediu Inconjurator al Statelor Unite.
Un alt studiu din 1992 intreprinsa de Universitatea din Arizona a demonstrat cum cresterea numarului de carii este direct proportională cu cantitatea de fluor din apa potabilă.
S-a demonstrat ca fluorul nu mai acţonează dupa varsta de 20 de ani si de asemenea ca poate produce grave afectiuni ale oaselor si ale dintilor.

Apa imbuteliateă o alta excrocherie pentru imbogatire şi control al maselor!

CUM PUTEM STOPA INTOXICAREA ORGANISMULUI CU ACEASTĂ SUBSTANŢĂ TOXICĂ

Deoarece toxinele se acumulează în trupul uman și pot duce de-a lungul timpului la apariția unor tulburări, inclusiv la fluoroza dentară sau osoasă, dar și la probleme de sănătate mult mai grave, este important ca fiecare ființă umană să urmeze câteva modalități naturale eficiente de eliminare a acestei toxine din trup.

Ca şi în cadrul oricărui proces de detoxifiere, primul pas este acela de a elimina definitiv consumul de toxine. În primul rând este necesară evitarea contactului cu produsele fluorurate. Eliminarea fluorului din apa de la robinet nu este dificil de realizat. Putem instala un filtru direct la robinet, dar și la para de duș (absorbim foarte mult fluor și clor prin piele în timpul dușurilor sau al băii în cadă datorită vasodilatației produse de căldura apei). Este bine să reţinem și faptul că fierberea nu face altceva decât să crească şi mai mult concentraţia de fluor din apă. Totodată este necesar să evităm alimentele contaminate și să ne îndreptăm atenția către alimentele organice, cultivate la nivel local pe cât posibil.

Borul este un alt element chimic natural care ajută la eliminarea fluorului din organism, prin urmare este util să-l introducem în dieta zilnică. Acesta este un foarte bun detoxifiant și epurator al glandei pineale. Borul este un oligoelement ce are un rol primordial în metabolizarea calciului și a substanțelor nutritive necesare pentru menținerea unui sistem osos sănătos, jucând de asemenea, un rol important în reglarea balanței hormonale. Alimentele bogate în bor includ cele mai multe dintre nuci și semințe crude (nuci, migdale, caju, cânepă, floarea-soarelui, susan, kia, alune de pădure), curmalele, stafidele, prunele, mierea, polenul crud, păstura, broccoli, bananele, avocado, germenii de grâu, hrișca, ovăzul, sfecla roșie, ridichea neagră, țelina, mazărea, lintea, drojdia de bere. Plantele bogate în bor sunt următoarele: anghinarea (Cynara scolymus), cicoarea (Cichorium intybus), feniculul (Foeniculum vulgare), ginsengul american (Panax quinquefolium), levănțica (Lavandula angustifolia), lucerna (Medicago sativa), nalba mare (Althaea officinalis), păpădia (Taraxacum officinalis), salvia (Salvia officinalis).

Iodul natural este un element important pentru metabolismul normal al celulelor, în special al hormonilor tiroidieni. A fost demonstrată, din punct de vedere clinic, capacitatea iodului de a stimula eliminarea fluorului din organism. Surse bogate în iod natural sunt algele marine (Nori, Dulse, Wakame, Varec etc.), polenul crud, păstura, nucile, afinele, aronia, merișorul de munte, broccoli, spanacul, mazărea, ciupercile champignon, arahidele, germenii de floarea-soarelui, cresonul, chlorella, spirulina, ceapa, iaurtul bio, cartofii, căpșunile și fasolea bio, măcrișul, scorțișoara, piperul negru, tarhonul. Multe plante de leac conțin iod natural. Dintre acestea amintim brusturele (Arctium lapa), cresonul (Lepidium sativum), echinacea (Echinacea angustifolia), feniculul (Foeniculum vulgare), florile de isop (Hyssopus officinalis), lichenul de piatră (Cetraria islandica), semințele de mac de grădină (Papaver somniferum), momordica (Momordica charantia), podbalul (Tussilago farfara). Acestea se pot administra sublingual, sub formă de pulbere uscată, umezită cu puțină apă.

Foarte multe persoane suferă de o carență de magneziu, deoarece solul a fost sleit de minerale, în urma folosirii în exces a metodelor artificiale ale agriculturii intensive. Pe lângă faptul că are un rol important în metabolizarea și sinteza substanțelor nutritive, magneziul inhibă, de asemenea, și absorbția fluorurii de către celulele organismului. Împreună cu magneziul, calciul pare să atragă fluorura cât mai departe de sistemul osos și de dantură, permițându-i organismului să elimine aceste toxine mult mai eficient. În plus, în timpul procesului de eliminare a fluorurilor din trup, se elimină și foarte mult calciu din organism, astfel că, în cazul în care alegem să urmăm un tratament de detoxificare a fluorului, este esențial să includem în dieta zilnică și alimente sau plante medicinale bogate în calciu și magneziu, ca parte a acestui tratament. Este necesar ca ambele să fie luate împreună, iar aceasta se poate realiza ușor prin consumul de frunze de culoare verde închis, nuci, semințe (în special susan, susan negru, cânepă), fasole mung, soia, cereale integrale, avocado, iaurt organic, banane, gulii, fructe uscate, boabe de cacao crude, polen crud și păstură. Dintre plantele bogate în calciu și magneziu amintim: algele marine, frunzele de aloe (Aloe vera), frunzele de anghinare (Cynara scolymus), armurariu (Silybum marianum), brusture (Arctium lapa), chimen (Cuminum cyminum), cicoare (Cichorium intybus), cimbru (Thymus vulgaris), coada-calului (Equisetum arvensis), coada-șoricelului (Achileea millefolium), echinacea (Echinacea angustifolia), coriandru (Coriandrum sativum), ienupăr (Juniperus communis), urzică (Urtica dioica), frunze de zmeur (Rubus idaeus) etc.

În plus, se pare că un consum zilnic adecvat de seleniu (antioxidant puternic) protejează împotriva daunelor produse de fluoruri la nivelul inimii, ficatului și rinichilor. De asemenea, s-a mai evidențiat faptul că seleniul creşte rata de eliminare a fluorului prin urină. Sursele naturale de seleniu includ: nucile de Brazilia (considerate cea mai bogată sursă de seleniu), nucile de cocos, mânătărcile, fructele de goji, polenul crud, păstura, germenii de grâu, alunele crude, amarantul, ceapa, usturoiul, cerealele integrale. Dintre plantele care conțin seleniu amintim: anghinarea (Cynara scolymus), armurariul (Sylibum marianum), busuiocul-cerbilor (Mentha pulegium), cimbrul (Thymus vulgaris), grindelia (grindelia robusta), păpădia (Taraxacum officinalis), pirul (Agropyron repens), schinduful (Trigonela foenum-graecum), spirulina (Spirulina pratensis), trifoiul roșu (Trifolium pratense), yam sălbatic (Dioscorea sp.).

O altă recomandare se referă la folosirea constantă pentru o perioadă de timp a tamarindului (Tamarindus indica) în dietă. Cunoscut drept condiment, el este folosit pe scară largă în medicina ayurvedică. Poate fi consumat crud, uscat și măcinat, precum și sub formă de tinctură pentru a curăța organismul de fluor.

Semințele de Negrilică (Nigella sativa) sunt un bun detoxifiant, au acțiune antibiotică, antitumorală, antiinflamatoare și stimulează sistemul imunitar, având totodată un efect de purificare chiar la nivelul glandei pineale.

Zeolitul natural este un bun chelator de metale grele și de alte toxine din organism, inclusiv fluor, dar și de agenți patogeni.

Un pas important în eliminarea excesului de fluor constă în detoxificarea ficatului. Ficatul are peste 400 de funcții în organism, iar atunci când devine suprasolicitat, se pot manifesta o serie de simptome neplăcute. Dacă bem apă cu lămâie și mâncăm alimente ce susțin funcțiile ficatului, cum ar fi usturoiul, turmericul, lămâi, lămâi verzi (lime), grapefruit, avocado, anghinare, polen crud, păstură, organismului nostru îi va fi mai ușor să elimine metalele grele și toxinele. Există și o serie de plante medicinale care susțin funcțiile ficatului și care pot fi folosite ca pulberi uscate sau macerate la rece. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt: păpădia (Taraxacum officinalis), sunătoarea (Hypericum perforatum), salvia (Salvia officinalis), armurariul (Sylibum marianum), menta (Mentha piperita), schinduful (Trigonela foenum-graecum), rozmarinul (Rosmarinus officinalis) etc.

O altă modalitate de debarasare a organismului de toxine este utilizarea saunei. În combinație cu exercițiile fizice, cu o alimentație sănătoasă și cu o hidratare adecvată, sauna ajută la eliminarea fluorurilor depuse în țesuturile grase ale trupului

SURSA