De Crăciun îmi doresc Crăciunul

Vine și Crăciunul. În toată perioada precedentă, mulți dintre noi s-au năpustit cu mare frenezie în magazine, în vederea aprovizionării pentru masa de Crăciun, de parcă se pregăteau pentru vreun război iminent. Iată că ne aflăm în pragul sărbătorii. Iar se aleargă încoace și încolo, care pe la părinți, care pe la nași, rude... Ce se petrece și acolo, după atâta agitație? Păi oamenii se agită din nou, în special să mănânce, că doar de-asta au muncit atât cu aprovizionarea și cu gătitul de sarmale, fripturi, cozonaci și alte bunătăți.

Se va bea, se va mânca, se vor trimite mesaje pe telefon, se vor face poze pentru rețele de socializare, ca să se marcheze evenimentul așa cum se cuvine și pentru ochii celorlalți. În fapt, de cele mai multe ori, chiar este doar pentru ochii altora.

Acesta să fie oare spiritul Crăciunului? O alergătură de tip brownian înainte și ulterior un maraton culinar, zâmbete de complezență, butaforie cât cuprinde și poze pe Facebook cu reușitele în ale bucătăriei sau cluburile pe unde au migrat nefamiliștii? Ce este mai interesant este că nici măcar în acele momente, nu știu câți dintre noi sunt cu adevărat prezenți și trăiesc bucuria momentului alături de cei dragi.

Se spune că de Crăciun ar trebui să fim mai buni, mai toleranți. Niciodată nu am înțeles de ce este nevoie să așteptăm momentul Crăciunului pentru a fi așa. De ce n-am putea fi altfel și în restul anului, fără un prilej anume; așa, doar de dragul de a deveni mai buni?

Poate tocmai pentru că așteptăm să vină o sărbătoare un an întreg ca să ne putem schimba. Timp de un an ne proiectăm în viitor și așteptăm Crăciunul, Paștele sau orice alt eveniment ca să facem o schimbare, măcar pentru câteva zile. Dar când vine sărbătoarea nu prea se întâmplă minunea. Și ne grăbim din nou, să treacă Crăciunul ca să poată veni Anul Nou. Nu este deloc suprinzător, odată ce așa am procedat tot anul. Cum ar putea să fie altfel deodată, fără niciun mic efort prealabil? Și chiar dacă ar fi așa, ar fi pe o durată scurtă de timp.

Cum ar fi ca spiritul Crăciunului să fie și în restul anului? Dacă am încerca să ne bucurăm de viață, să fim mai buni, mai iertători cu noi înșine, dar și cu cei din jurul nostru, în fiecare zi a anului? 

Atunci Crăciunul ar reprezenta o confirmare, o încununare a tot ceea ce am realizat până atunci. În opinia mea, abia atunci ar fi o sărbătoare autentică.

 Eu, una, asta mi-am dorit cadou de Crăciun!

Gabriela GEVELEGEAN

Căutarea

Tot timpul căutăm și ne dorim ceva. Este adevărat, stă în firea omului să fie mereu in căutare, doar este dotat cu o curiozitate sfredelitoare. Problema este că, de cele mai multe ori, nici nu știm ce căutăm sau atunci când descoperim ce avem de căutat, nu ne îndreptăm atenția unde ar fi nevoie.

Ne căutăm identitatea și încercăm s-o găsim și s-o vedem în alții. Îl căutăm pe Dumnezeu și ne ridicăm privirile și scrutăm cerul sau ne închinăm la icoane ori idoli. Dorim să găsim iubirea și o căutăm zadarnic într-un partener ideal, perfect.

Ne căutăm conștiința, la un moment dat, dar tot în exteriorul nostru ne uităm cu disperare. Așa se întâmplă apoi și cu pacea, armonia, frumusețea, etc.

Ne-am transformat, oare într-un soi de vânători care își caută prada,  crezând că obținerea ei va rezolva toate problemele? 

Toate căutările astea asidue sunt absolute zadarnice, pentru că tot ce vom găsi în afară nu ne va aduce salvarea. Problema va rămâne mereu la noi, indiferent ce am găsi. Explorarea ar trebui să înceapă fix din interiorul și adâncul nostru.

Acolo vom găsi toate câte le căutăm, pentru simplul fapt că noi suntem un adevărat Univers. Aici se află iubirea, Dumnezeu, conștiința, armonia, pacea…și tot ceea ce este necesar. Este nevoie doar de atenție absolută și multă onestitate. Abia apoi le putem găsi în toate cele ce ne înconjoară.

Gabriela GEVELEGEAN

Exterior versus interior

Vine un moment în care chiar este nevoie să te autocunoşti, să afli care este potenţialul tău, să faci o analiză a propriului tău comportament şi, nu în ultimul rând, să-ţi observi mintea. De aici apoi pleacă totul. 

Observarea propriei minţi şi a emoţiilor îţi oferă surprize de tot felul. Începi să-ţi dai seama că aproape tot ce se întâmplă în afara ta este, de multe ori, rezultatul felului tău de a gândi şi de a te comporta. Situaţiile prin care treci nu mai sunt fenomene întâmplătoare sau "ghinioane" - cum ades le numim. Ele, treptat, devin consecinţe fireşti ale propriilor tale fapte. Automat, nu te mai plasezi în poziţia de victimă a destinului ”potrivnic” şi a oamenilor "răi" din preajma ta. 

Şi astfel, preiei rolul de conducător al vieţii tale. Întâmplările prin care treci încep să fie altfel, oamenii ce îţi ies în cale nu mai sunt "răi", de fapt toate acestea încep foarte mult să semene cu tine, cel care ai devenit acum.

Practic, mediul tău ambiant începe să fie în deplină congruență cu modul în care gândeşti şi în care simţi. De aceea este nevoie să faci schimbările în tine, să lucrezi cu tine, altfel nu ai cum schimba exteriorul. 

De atunci încolo, vei continua să observi exteriorul, dar nu-l vei mai vedea la fel ca înainte. Îl vei observa cu o anumită neutralitate, ce provine din faptul că vei şti că tot ce se află în afară este oglindirea aproape perfectă a ta însuți/însăți. Iar dacă oglinda nu mai reflectă ceva plăcut sau mulţumitor, vei fi conştient că este rezultatul a ceva care nu îţi mai place în interiorul tău. Şi că, undeva în adâncul tău, acolo, trebuie ajustat. Exteriorul îţi va fi necesar ca şi înainte, dar nu în aceiaşi parametri.

Nu vei mai căuta scuze în afara ta, ci vei căuta răspunsul la tine.  Cu asumarea necesară te vei întreba : ce nu merge la mine ? Abia apoi vei şti dacă într-adevăr este nevoie să schimbi ceva în exterior sau doar în interiorul propriu.

Gabriela GEVELEGEAN

De ce iubim?

           

                                                       


Mi-am pus recent întrebarea, o găsesc importantă, la fel ca și răspunsurile care pot deriva din ea. Chiar așa, de ce iubim? La o așa întrebare, mare parte dintre noi ar răspunde că rostul ar fi să nu fim singuri.. Din perspectiva asta, lucrurile se văd pornind de la conceptul că ”trebuie” să fim cu cineva, singurătatea este blamată, reprezintă frica inconștientă și primordială de a nu fi izolat de ceilalți, de a socializa. La o privire mai atentă, se poate găsi și frica de a nu fi cu tine însuți. Atâta vreme cât  nu-ți face plăcere propria companie și încerci să fugi de tine însuți prin alăturarea cu un partener doar pentru a umple un gol interior, cred că poate fi denumită fuga de sine, dependență, pierderea libertății personale, numai iubire nu. Este, de fapt, încercarea de a umple spațiile necunoscute ale ființei prin celălalt. Or golurile nu le putem umple decât prin propriile noastre eforturi.

Iubirea de sine este primul pas spre iubirea față de alții. Iubirea de sine nu înseamnă altceva decât respect și acceptare de sine. Să te poți simți bine în propria piele și în propria companie.

Mulți alții ar spune că iubim pentru că este în legea firii să formăm un cuplu, pentru a putea rezulta de aici o familie și copii. În final, pentru a lăsa urmași, biologic vorbind, pentru reproducerea speciei.

Un alt răspuns ar putea veni de pe alt nivel de conștiință, de unde se înțelege mai limpede că feminin se apropie, inexorabil, de masculin. Că este nevoie de transcenderea dualității, prin împletirea femininului cu masculinul. Avem nevoie, este evident, și de calitățile Yin-ului feminin, așa cum este necesar si activul Yang masculin. Se întrepătrund unul cu altul și se echilibrează reciproc, așa cum bine este sintetizat în filozofia chineză, chiar în simbolul taoist – Yin & Yang. Așa încât orice altă completare la aceasta, îmi pare a fi de prisos.

De la un palier și mai înalt se pot vedea un pic altfel lucrurile: unii pot realiza că avem înscris în matricea spiritului nostru iubirea. Anumite căutări și pattern-uri le avem deja implantate adânc în conștiința noastră umană.

Conform principiului ”cum este sus, așa este și jos”, iubirea din noi este reflexie în oglindă a iubirii divine, perfecte, necondiționate spre care toți tindem. Conștient sau inconștient, cu voie sau fără de voie.

În cele din urmă, chiar și în relațiile noastre de cuplu, nu facem altceva decât să executăm ”repetiții” pentru a ne apropia de actul final, perfect și fără de cusur., la care prea puțini dintre noi avem acces.

Ce putem face este să ne apropiem de divinitate prin iubire, atât cât putem în fiecare moment, Iubirea  fiind și compasiunea, înțelegerea, empatia, blândețea...Așa încât mai putem păși spre întregirea și desăvârșirea noastră.

Gabriela GEVELEGEAN

Relația dintre mamă și copil

Legătura cu mama este prima legătură din viața copilului și de aceea este important ca ea să fie una sănătoasă, pentru a-i asigura astfel copilului atât prototipul pentru viitoarele relații din viața lui, cât și pentru a-i facilita relaționarea pe toate planurile.                                                                                                                                       

Relația mamă-copil este o relație puternic instinctuală care depășește voința (copilul își caută instinctiv mama chiar imediat după naștere). Această legătură este ca un fluviu de emoții care se revarsă mereu dinspre mamă spre copil, astfel mama făcându-l pe copil să învețe ce este și cum se simte iubirea, bucuria , compasiunea ... iar la polul opus, tristețea, supărarea... 

Este foarte important să conștientizăm legătura profundă dintre mamă și copil, de asemenea este important să simțim atunci când propriile emoții sau probleme perturbă relația cu copilul și produc o deconectare față de el, lucru pe care îl putem identifica de cele mai multe ori prin dispoziția copilului.     

Copilul este de fapt oglinda mamei, de aceea este necesar să avem grijă mai întâi de propria sănătate psihică și emotională pentru a putea oferi copilului ceea ce are nevoie pentru a crește frumos și armonios. Acesta este și modul prin care ne putem bucura de experiența de a fi mamă, putând simți din plin binecuvântarea pe care o aduce un copil în viața noastră.  

Modul în care intervenim în activitatea școlară a copilului ar fi de dorit să fie unul blînd, înțelegător, chiar și în cele mai dificile situații (note mici, conficte cu colegii) căci mustrarea și disciplinarea poate rezolva situația doar pe moment însă consecințele pe termen lung pot fi din cele mai grave. Ar fi indicat ca prima întrebare pe care o punem copilului când vine de la școală să fie  "Cum te-ai simțit la școală azi?". Astfel copilul se va simți valorificat, va simți că el contează și, în același timp, va fi direcționat spre sine și nevoile lui interioare, lucru care îi va fi de mare ajutor în viața de adult. Desigur că în acest fel își va dezvolta încrederea și stima de sine, aspecte fundamentale pentru o viață de succes.

Vă doresc să aveți o relație cât mai pozitivă și mai strânsă cu copilul(ii) și să simtiți din plin binecuvântarea de a fi mamă!     

  

Ana Maria COJOCARU - psiholog clinician   

Darul creativităţii

Creativitatea constituie un ingredient important al unei vieţi de succes si împlinite. Fiecare fiinţă umană îşi doreşte să creeze, sa vină cu o contribuţie proprie la ceva, cumva, indiferent dacă este conştientă de acest lucru  sau nu.

Activităţile creative au un mare avantaj şi anume acela de a ne ancora în prezent, în clipa de acum, lucru care este de o importanţă majoră pentru eliberarea stresului și a anxietaţii, a grijilor de zi cu zi. De cele mai multe ori noi alegem intuitiv aceste activităti creative sau din profunda dorinţă spre reactualizare a fiinţei umane, care la vîrsta adultă se poate manifesta prin intenţii și acţiuni creative,  care aduc negreşit o stare de bine, de împlinire si fuziune cu întreaga creatie.

Incercaţi să fiţi creativi, merită! (fie pentru început chiar  şi numai cu o reţetă de prajituri inedită sau o coafură).           

                                                                   

Noi, oamenii, avem o capacitate creatoare înnăscută, capacitate care însă se pierde semnificativ pe masură ce creştem şi înaintăm în viaţă şi asta din varii motive, precum diferitele roluri pe care le luăm prea în serios, cum este cel de părinte, de profesor , de soţ sau soţie  etc. Astfel intrăm în aşa-zisul val al vieţii uitînd complet sau parţial de acest minunat potențial.          

                                                                                                  

Spre deosebire de noi, adultii, copiii au această capacitate la cote maxime, ei o manifestă liber. Ce ne rămâne nouă de facut este ca, din diverse motive personale să nu le inhibăm această capacitate, ci dimpotrivă să o încurajăm, să o direcţionăm şi să o stimulăm prin diverse metode precum jocuri, modelaj, colaj, diverse activități de grup, etc. In acest fel îi vom condiţiona spre o viaţă fericită şi împlinită, ceea ce cu siguranţă fiecare părinte îşi doreşte pentru copilul lui.

Creativitatea a fost, este și va rămâne o latură sublimă  a fiinţei  umane poate chiar însăşi esenţa ei, având în vedere principiul Creatorului și faptul că am fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Astfel, toţi suntem creatori, ce avem de făcut este să ne cultivăm această preţioasă  abilitate, potențial, pentru ca în final să ne bucurăm de pacea şi împlinirea pe care  ne-o oferă.

Vă îmbrăţişez cu drag şi vă doresc o viaţă magică şi creativă!  

Ana Maria COJOCARU

Psiholog clinician și psihoterapeut

Regăsește-ți bucuria!

Noi suntem deja bucurie, o purtăm în ADN-ul nostru, cu toții o putem simți fară excepție și cu siguranță am și făcut-o - unii mai mult, alții din nefericire mai puțin, iar unii dintre noi au uitat complet de ea. Vestea bună este că, pentru a o regăsi, tot ceea ce trebuie să facem este să dăm la o parte emotii negative, resentimente, convingeri... tot ce acoperă sufletul și ne împiedică să simțim bucuria, să ajungem la ea și la centrul ființei noastre. 

Retrezirea bucuriei în noi înșine presupune însă o călatorie spre interiorul ființei, o călătorie în care învățăm să ne bucurăm de viață și experiențele ei așa cum sunt, mai bune sau mai rele, căci fară întuneric nu am distinge și aprecia lumina. Această călatorie este liberă și, în același timp, eliberatoare, eliberăm tot ce stagneaza în ființa noastră și îi redăm sufletului libertatea, pentru că ceea ce stagnează nu poate fi bucurie, bucuria curge și acesta este principalul mod prin care ea se reprezintă. Tot energia blocată ne impiedică să fim prezenți în viața noastră, receptivi la viață in general și să ne bucurăm de fiecare moment, să ajungem în centrul ființei, singurul loc din care se întâmplă miracole. 

Înțelegerea faptului că totul este despre noi; despre ceea ce suntem, cu tot ce ne înconjoară și cu toți cei care fac parte din viețile noastre, din peisajul nostru; ne facilitează considerabil asumarea responsabilității, astfel călatoria noastră spre sine devine o aventură plăcută în care primim constant îndrumare de la sinele nostru, sub forma a ceea ce numim intuiție. Ce ne ramâne de făcut este să ascultam această intuiție și să avem o relație strânsă cu noi, mai precis spus cu sinele superior. 

Haideți să ne amintim mereu că fiecare experiență aduce cu ea un dar, o învățătură sau, pur și simplu, împlinirea menirii noastre. Oricum ar fi și oricât de ”rea” ar fi experiența trăită, tot este în avantajul nostru, la o privire mai largă. Mai mult decât atât, modificarea modului în care percepem și interpretăm situația, modifică și eticheta pe care o punem: bună – rea.. Atunci, de ce nu ne-am bucura și de ce n-am accepta ce ni se întâmplă?  

Bucurați-vă de fiecare experiență a vieții și nu uitați că bucuria pornește din voi, din ființa voastră, iar de acolo se revarsă în toate experiențele trăite! 

Ana Maria COJOCARU Psiholog clinician

Psihoterapia spirituală

                                 

Consilierea și psihoterapia spirituală reprezintă o abordare nouă în terapie, fiind in primul rând o abordare integrativă ce pleacă de la cunoașterea de sine la toate cele trei nivele: trup, minte, suflet.

Întrebările care se ridică ar fi:          

Oare știi cine ești tu cu adevărat? Sau ești sclavul șabloanelor societății?

Consilierea spirituală oferă o conștientizare superioară. O introspecție mai clară asupra unor elemente definitorii: eliberarea de tipare mentale, recunoașterea lecțiilor de viață, înțelegerea iubirii necondiționate, ascultarea propriului suflet.

Abordarea pe care o practică nu se bazează pe ocultism sau religie, ci se întemeiază pe un model integrativ și holistic pentru o dezvoltare armonioasă pe toate planurile.